joi, 1 martie 2012
>Blândul Păstor
Colo-n vale după-o stâncă curge un izvor,
Firicel de râu ce duce în vale un dor,
Stânca din veac străjuiește eternă tăcută,
Firicel de râu sunt eu,valul inima supusă,
Urmând veșnicul răsărit curgând în aval,
Iar când mi-ai bătut la ușă,Doamne te-am urmat.
Încet coboară-nserarea lăsând vălul negru-n zbor,
Doară luna sta de veghe petrecând nor după nor,
Stelele strălucitoare vesel oglindesc în mării,
Iar o punte de lumină leagă pământul de zării,
Este El Cel răstignit pe lemnul de durere,
Ca să poarte pacea sfântă-ntre om și putere.
În sumbra umbră a nopții,cu liniștea de plumb,
Lumina îmbracă umbra, din departări urcând,
Un păstor cu un toiag obosit bătut de vânt,
Caută-negurile lumii oaia cea pierdut,
Dorea s-o aducă-n staul o iubea prea mult,
Să o aibe lângă El pe brațul cel sfânt.
În tăcerea negri nopți Păstorul umbla pe cale,
Bătea din poartă în poartă să facă-o chemare,
Și bătu la prima ușă plină de zăvoare,
De-ale gândurilor lumii și-a plăcerilor ușoare,
Păstorul dorea să intre să lase lumină,
Ochii minți să-i deschidă să nască credință.
Însă din casă se-aude un glas dur cu supărare,
Cine-i ?...Cine ești de mă deranjezi în noapte,
Blând Păstorul îi răspunse,creștine ascultă bine,
Eu sunt cel venit din timpuri purtând cu mine iubire.
Ușa rămase închisă ferecată-n lacăt,
Plânse Păstorul cel blând și îndurerat,
Iubirea-i sfântă curată crestinul a ignorat,
Îmbrățișând cu ardoare iubiri trecătoare,
Cel orbise să nu vadă iubirea adevărată,
Să nu mai recunoască vocea cel chemase,
Întoarcete fiu iubit Tatăl te așteaptă,
Lasă lumea păcătoasă vino iar acasă.
Pe cărările vieții pe calea întunecată,
Umbla Păstorul cel blând după oaia dragă,
Însă nimeni nu la vrut din lumea cea oarbă,
Satana voalul le-a pus ca să nu mai vadă,
Să nu poată să aleagă calea adevărată,
Așa mulți s-au rătăcit pe cărări în noapte,
Însă se cred buni creștini și cu bune fapte,
Plătesc slujbe și pomeni sfinte parastase,
Zicând ei că le-au făcut cu multă dragoste,
Plânge Păstorul cel Blînd pe creștinul orbit,
Printre obiceiuri,idoli muți și surzi rătăcit.
Plecă Domnul întristat abătut plângând,
Zdențuit desculț flămând la poartă bătând,
Iar din casă-o voce dură strigă cât putu de tare,
Cine ești cum îndrăznești să mă deranjezi în noapte,
La această oră târzie ca să mă trezești din somn,
Cănd dormeam așa de bine Tu-mi bați în pridvor,
Isus blând atunci răspunde,deschide-mi ușa te rog,
Sunt venit din înălțime,Eu sunt bunul salvator,
Și un râs plin de batjocuri se auzi din casă,
Salvatorul meu ?...omule vezi-ți de treabă,
Rău n-am făcut nimănui zi-mi de ce să mă salvezi,
Și mai trase un zăvor lângă cele zeci.
Mintea-i rămase închisă na-nțeles chemarea,
Că cel ce-i bătu în ușă era chiar Isus salvarea,
Ce venise din mărire ca să-l mântuiască,
Să-l ridice din bezna lumii, să nu-l nimicească,
Plânse Păstorul Cel Bun văzând cum se prăpădesc,
Neânțelegând strigarea,mesajul ceresc.
Și bătu la altă poartă care se-ntredeschise,
Și o voce fâsticită chiar îi mulțumise,
Însă era prea devreme ca să se întoarcă,
Era încă tânăr și dorea distracția-n a sa viață,
Însă când va fi bătrân va renunța la toate,
Atunci am să te aștept acum nu se poate.
Vântul se-nteți afară și-ncepu să plouă mult,
Și-n târzia noapte nimeni nu la vrut,
Dar în depărtare undeva la vale zărise o casă,
De departe se zărea lampa aprinsă la fereastră,
Bătu-ncet fără speranță ca i se va deschide,
Însă-n prag un om sărac se întrezărise,
Umil și cu ochi-n lacrimi brațul larg deschise,
Intră Domnul meu lampa am lăsat aprinsă,
M-am gândit ca de vei trece Tu să vezi lumină,
Așa sărac cum sunt vei intra Doamne la mine,
Picioarele să ți le spăl Păstor meu bun divin,
Te invit să stai la masă și să povestim.
Peste tot unde bătu nimeni nu-i deschise,
Toți erau mult înstăriți și-ncrezători în sine,
Însă la Domnul la mântuire se gândeau puțini,
Dar va veni o zi când nu-i va cauta nimeni,
Ceea ce vor stringe aici va fi pus în balanță,
Creștine deschide-i azi ușa la a ta casă,
Nu-l lăsa afară nu-l lăsa în noapte,
Ascultă-i chemarea dulce ce Ti-o face,
Hotărăște-te acuma vino și te-ntoarce,
Dăruieșe-i a ta viață urmează-l pe cale,
Oaspete să-ți fie-n toate zilele în casă,
Așa-ți vei asigura veșnicia-n slavă.
Firicel de râu ce duce în vale un dor,
Stânca din veac străjuiește eternă tăcută,
Firicel de râu sunt eu,valul inima supusă,
Urmând veșnicul răsărit curgând în aval,
Iar când mi-ai bătut la ușă,Doamne te-am urmat.
Încet coboară-nserarea lăsând vălul negru-n zbor,
Doară luna sta de veghe petrecând nor după nor,
Stelele strălucitoare vesel oglindesc în mării,
Iar o punte de lumină leagă pământul de zării,
Este El Cel răstignit pe lemnul de durere,
Ca să poarte pacea sfântă-ntre om și putere.
În sumbra umbră a nopții,cu liniștea de plumb,
Lumina îmbracă umbra, din departări urcând,
Un păstor cu un toiag obosit bătut de vânt,
Caută-negurile lumii oaia cea pierdut,
Dorea s-o aducă-n staul o iubea prea mult,
Să o aibe lângă El pe brațul cel sfânt.
În tăcerea negri nopți Păstorul umbla pe cale,
Bătea din poartă în poartă să facă-o chemare,
Și bătu la prima ușă plină de zăvoare,
De-ale gândurilor lumii și-a plăcerilor ușoare,
Păstorul dorea să intre să lase lumină,
Ochii minți să-i deschidă să nască credință.
Însă din casă se-aude un glas dur cu supărare,
Cine-i ?...Cine ești de mă deranjezi în noapte,
Blând Păstorul îi răspunse,creștine ascultă bine,
Eu sunt cel venit din timpuri purtând cu mine iubire.
Ușa rămase închisă ferecată-n lacăt,
Plânse Păstorul cel blând și îndurerat,
Iubirea-i sfântă curată crestinul a ignorat,
Îmbrățișând cu ardoare iubiri trecătoare,
Cel orbise să nu vadă iubirea adevărată,
Să nu mai recunoască vocea cel chemase,
Întoarcete fiu iubit Tatăl te așteaptă,
Lasă lumea păcătoasă vino iar acasă.
Pe cărările vieții pe calea întunecată,
Umbla Păstorul cel blând după oaia dragă,
Însă nimeni nu la vrut din lumea cea oarbă,
Satana voalul le-a pus ca să nu mai vadă,
Să nu poată să aleagă calea adevărată,
Așa mulți s-au rătăcit pe cărări în noapte,
Însă se cred buni creștini și cu bune fapte,
Plătesc slujbe și pomeni sfinte parastase,
Zicând ei că le-au făcut cu multă dragoste,
Plânge Păstorul cel Blînd pe creștinul orbit,
Printre obiceiuri,idoli muți și surzi rătăcit.
Plecă Domnul întristat abătut plângând,
Zdențuit desculț flămând la poartă bătând,
Iar din casă-o voce dură strigă cât putu de tare,
Cine ești cum îndrăznești să mă deranjezi în noapte,
La această oră târzie ca să mă trezești din somn,
Cănd dormeam așa de bine Tu-mi bați în pridvor,
Isus blând atunci răspunde,deschide-mi ușa te rog,
Sunt venit din înălțime,Eu sunt bunul salvator,
Și un râs plin de batjocuri se auzi din casă,
Salvatorul meu ?...omule vezi-ți de treabă,
Rău n-am făcut nimănui zi-mi de ce să mă salvezi,
Și mai trase un zăvor lângă cele zeci.
Mintea-i rămase închisă na-nțeles chemarea,
Că cel ce-i bătu în ușă era chiar Isus salvarea,
Ce venise din mărire ca să-l mântuiască,
Să-l ridice din bezna lumii, să nu-l nimicească,
Plânse Păstorul Cel Bun văzând cum se prăpădesc,
Neânțelegând strigarea,mesajul ceresc.
Și bătu la altă poartă care se-ntredeschise,
Și o voce fâsticită chiar îi mulțumise,
Însă era prea devreme ca să se întoarcă,
Era încă tânăr și dorea distracția-n a sa viață,
Însă când va fi bătrân va renunța la toate,
Atunci am să te aștept acum nu se poate.
Vântul se-nteți afară și-ncepu să plouă mult,
Și-n târzia noapte nimeni nu la vrut,
Dar în depărtare undeva la vale zărise o casă,
De departe se zărea lampa aprinsă la fereastră,
Bătu-ncet fără speranță ca i se va deschide,
Însă-n prag un om sărac se întrezărise,
Umil și cu ochi-n lacrimi brațul larg deschise,
Intră Domnul meu lampa am lăsat aprinsă,
M-am gândit ca de vei trece Tu să vezi lumină,
Așa sărac cum sunt vei intra Doamne la mine,
Picioarele să ți le spăl Păstor meu bun divin,
Te invit să stai la masă și să povestim.
Peste tot unde bătu nimeni nu-i deschise,
Toți erau mult înstăriți și-ncrezători în sine,
Însă la Domnul la mântuire se gândeau puțini,
Dar va veni o zi când nu-i va cauta nimeni,
Ceea ce vor stringe aici va fi pus în balanță,
Creștine deschide-i azi ușa la a ta casă,
Nu-l lăsa afară nu-l lăsa în noapte,
Ascultă-i chemarea dulce ce Ti-o face,
Hotărăște-te acuma vino și te-ntoarce,
Dăruieșe-i a ta viață urmează-l pe cale,
Oaspete să-ți fie-n toate zilele în casă,
Așa-ți vei asigura veșnicia-n slavă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai vziualizate
-
Către Tine sfinte Doamne strig mereu, Mă ascultă, o Isuse, Domnul meu /: Că nu-i nimeni să-mi ajute, Şi să-mi lege rana mea Mă atinge o,...
-
Răsună Evanghelia, o dacă azi ai asculta, Cu Dumnezeu în veşnicii te-ai bucura, Şi pentru mine-a răsunat,pe când eram mort în păcat Dar m...
Misionarul Săptămânii
Parteneri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu